Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost reținut de polițiștii Capitalei după ce ar fi pătruns într-o școală gimnazială din Sectorul 3 și ar fi furat mai multe bunuri în valoare de aproximativ 10.000 de lei.
Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, cazul a fost semnalat pe 22 iunie de directorul unității de învățământ, care a anunțat prin 112 că din incinta școlii au dispărut mai multe echipamente și materiale folosite în procesul educațional.
În urma investigațiilor desfășurate de polițiștii Secției 12, anchetatorii au identificat un suspect, un tânăr de 20 de ani, care a fost depistat și condus la audieri.
Conform probelor strânse până în acest moment, furtul ar fi avut loc în noaptea de 20 spre 21 iunie. Tânărul ar fi intrat în școală purtând o mască pentru a nu fi recunoscut, după care ar fi sustras mai multe laptopuri, monitoare, boxe portabile, dar și rechizite și jocuri educative destinate copiilor.
Prejudiciul total a fost estimat la aproximativ 10.000 de lei.
În timpul anchetei, polițiștii au reușit să recupereze o parte dintre bunurile furate, acestea fiind deja returnate reprezentanților unității de învățământ.
Pe baza probelor administrate, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților cu propunere legală.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, într-un dosar penal deschis pentru furt calificat.

