România a trecut, la finalul lunii iulie 2026, prin cele mai tensionate zile ale crizei energetice provocate de seceta severă și de nivelul istoric de scăzut al Dunării. Pe 28 iulie, Nuclearelectrica a oprit controlat Unitatea 1 de la Cernavodă, iar o zi mai târziu compania anunța că și Unitatea 2 ar putea fi deconectată — ceea ce ar fi lăsat țara, pentru prima dată, fără niciun reactor nuclear conectat la sistemul energetic național. În cele din urmă, Unitatea 2 a rămas în funcțiune, dar doar „temporar”, spun oficialii, iar situația continuă să fie monitorizată zilnic.
Exact în acest interval, o serie de instituții publice au publicat sau derulat achiziții de generatoare electrice și surse de energie de rezervă. Chiar dacă niciun document oficial nu menționează explicit cuvântul „blackout”, coincidența de calendar dintre criza de la Cernavodă și aceste achiziții a atras atenția.
Ce s-a cumpărat și cine a cumpărat
Armata. Pe 29 iulie, chiar în ziua în care situația reactoarelor se agrava, o unitate militară din Focșani a scos la licitație un grup electrogen diesel de 120 kVA, cu o valoare estimată de aproximativ 103.000 de lei, incluzând instalarea și instruirea operatorului.
ISU Mureș. O zi mai târziu, pe 30 iulie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Mureș a lansat o achiziție directă pentru un generator, de valoare mult mai mică — puțin peste 4.100 de lei — ceea ce sugerează un echipament de capacitate redusă.
Finanțele. Tot pe 30 iulie, Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova a demarat o procedură de aproape 322.000 de lei pentru trei generatoare destinate sediului propriu, unei administrații județene și unei trezorerii din Olt.
Documentele arată însă că referatul de necesitate fusese întocmit cu aproape două săptămâni înainte, pe 16 iulie — deci înainte ca situația de la Cernavodă să devină critică, dar publicat exact în momentul de vârf al crizei. La acestea se adaugă o procedură similară, inițiată încă din 22 iunie de Finanțele din Galați, pentru alte trei generatoare destinate trezoreriilor din Constanța și Medgidia.
IGSU. Instituția a lansat pe 4 iunie o licitație mai amplă, de aproape un milion de lei, care include șase generatoare insonorizate pentru echipa de căutare-salvare USAR-01 — o achiziție legată de un proiect de modernizare mai vechi, nu de evenimentele din Cernavodă.
Hidroelectrica. Compania a demarat pe 3 iulie o procedură pentru cinci grupuri electrogene, cu caiete de sarcini întocmite încă din 6-8 mai — perioadă în care reactoarele fuseseră deja oprite temporar, fără ca publicul să știe la acel moment.
STS. Serviciul de Telecomunicații Speciale a lansat pe 26 iunie o procedură pentru surse de alimentare dedicate infrastructurii de telecomunicații, cu termen de depunere a ofertelor pe 3 august — un acord-cadru pe patru ani, gândit să asigure funcționarea comunicațiilor critice în caz de întrerupere prelungită a curentului.
Ce arată, de fapt, calendarul
Privite izolat, majoritatea achizițiilor par explicabile: instituții cu misiuni critice (armată, pompieri, telecomunicații, producători de energie) au nevoie, oricum, de surse proprii de rezervă, iar unele proceduri — cele ale IGSU, Hidroelectrica sau STS — fuseseră inițiate cu săptămâni sau chiar luni înainte de criza acută de la Cernavodă, deci nu pot fi puse pe seama unei reacții de moment.
Ce ridică totuși semne de întrebare este concentrarea temporală: mai multe proceduri, publicate independent de instituții diferite, au apărut chiar în zilele de 29-30 iulie, exact atunci când România risca să rămână, pentru prima oară, fără niciun reactor nuclear funcțional. Iar la Finanțele Craiova, documentele arată clar că pregătirile începuseră cu aproape două săptămâni înainte de vârful crizei — ceea ce sugerează că unele instituții ar fi putut fi avertizate informal despre riscuri înainte ca premierul Ilie Bolojan să vorbească public despre o criză energetică descrisă drept posibil cea mai gravă din istoria recentă a țării.
Ce nu spun documentele
Niciuna dintre achizițiile analizate nu menționează explicit un scenariu de blackout. Nu se știe, de exemplu, unde va fi amplasat generatorul cumpărat de ISU Mureș, ce echipamente trebuie să alimenteze sau dacă achiziția era deja prevăzută în planul anual pentru 2026. La fel, rămâne neclar de ce trei sedii ale Finanțelor — din care două trezorerii — au avut nevoie, în aceeași perioadă, de surse proprii de curent și ce activități ar trebui să poată continua în cazul unei pene extinse.
Concluzie
Nu există, cel puțin din documentele publice, dovadă directă că instituțiile statului s-ar fi pregătit anume pentru un blackout național. Dar succesiunea achizițiilor — unele planificate din timp, altele publicate chiar în zilele critice — arată că, dincolo de mesajele publice de calmare a populației, mai multe instituții-cheie își consolidează, discret, capacitatea de a funcționa independent de rețeaua națională de curent. Într-un context în care soarta ultimului reactor de la Cernavodă rămâne legată de nivelul Dunării, această tendință merită urmărită mai departe.
