Vizita liderului american a avut loc într-un context tensionat, marcat de disputele comerciale dintre cele doua state si de incertitudinile privind actualul armistitiu comercial care urmeaza sa expire în noiembrie.
La finalul summitului, presedintele Trump a anuntat ca l-a invitat pe Xi Jinping la Casa Alba în septembrie, iar ministrul chinez de Externe, Wang Yi a confirmat ca vizita va avea loc în toamna anului curent.
Declaratii optimiste, fara confirmari
Desi Donald Trump a tot anuntat ca în cadrul vizitei au fost semnate acorduri comerciale fantastice, excelente pentru ambele tari, nici Washingtonul, nici Beijingul nu au confirmat oficial semnarea unor întelegeri majore.
Trump a sustinut ca Beijingul ar fi de acord sa cumpere 200 de avioane Boeing, cu posibilitatea unei comenzi suplimentare de înca 750 de aeronave, marcând prima mare vânzare a producatorului pe piata chineza într-un deceniu, din cauza tensiunilor comerciale dintre cele doua state.
De asemenea, liderul american a afirmat ca tara asiatica va achizitiona produse agricole americane, în valoare de miliarde de dolari, în special soia, însa autoritatile chineze nu au confirmat însa aceste informatii.
Un purtator de cuvânt al guvernului chinez a transmis ca Esenta relatiilor economice si comerciale China-SUA este beneficiul reciproc si cooperarea reciproc avantajoasa si ca cele doua state vor lucra pentru un mediu comerical mai stabil, potrivit BBC.
Tehnologie si inteligenta artificiala
În cadrul delegatiei american au fost inclusi si directori executivi precum Elon Musk (Tesla) si Jensen Huang (Nvidia), întrucât summitul a inclus si discutii despre tehnologie si inteligenta artificiala, în contextul rivalitatii tot mai accentuate.
Pe componenta tehnologica, Trump a confirmat ca a discutat cu Xi despre inteligenta artificiala, în special despre posibilitatea de a stabili linii directoare si bariere de siguranta.
Taiwan si razboiul din Iran
Un alt subiect sensibil al summitului a fost Taiwanul. Xi Jinping a avertizat ca problema Taiwanului ramâne cea mai importanta chestiune în relatiile chino-americane si a spus ca gestionarea gresita a acestei teme ar putea duce la conflict între cele doua tari.
În urma summitului, Trump a avertizat împotriva proclamarii independentei de catrei Taiwan si a spus ca urmeaza sa ia o decizie privind vânzare de armament catre Taiwan.
În ceea ce priveste razboiul din Iran si blocarea Strâmtorii Ormuz, Trump a cerut Chinei sa îsi foloseasca influenta pentru a sustine deblocarea rutei. Potrivit presedintelui SUA, Xi s-a aratat dispus sa ajute pentru redeschiderea strâmtorii, însa diplomatia chineza si-a reiterat mesajul prin care a cerut un armistitiu de durata si cuprinzator.

