Cristian Sofron este directorul Teatrului Stela Popescu, dar este si actorul care l-a interpretat pe marinarul Mihu, în cunoscutul serial Toate pânzele sus. Întrebat cum se simte ca echipa Alexandrei a venit acasa cu locul 3, Sofron de precizat:
Ca un tata mândru, desigur, asa cum sunt si ceilalti parinti. Este o trupa minunata. Alexandra este un om extraordinar si a reusit sa-i strânga si pe ceilalti în jurul ei. Sunt niste tineri superbi care au muncit foarte mult si ceva din munca lor a dat si rezultate. Desigur, chiar daca noi ne-am fi dorit mai mult, dar locul 3 cred ca este mai mult decât onorant, a declarat tatal bateristului Luca Sofron.
Întrebat daca a privit cu ochi critici prestatia scenica, Sofron a declarat ca a preferat, ca spectator, sa o ia ca atare. Cu toate acestea actorul, dar si directorul de teatru a precizat ca prestatia i s-a parut puternica, prin scenografie si efecte, dar mai ales prin interpretare.
În general, ca si la teatru, ca si la film, sunt un spectator foarte bun, asa ca am luat ca tare tot ce am vazut. Mi s-a parut extrem de puternica aparitia lor si prin scenografie si prin efecte, mai ales prin interpretare. Si baietii au fost exceptionali si sunt mândru în continuare de ei. Sper sa aiba de acum încolo si de acum încolo un drum foarte bun, a declarat Sofron.
Ce spune Sofron despre punctaje?
Întrebat despre numarul scazut de punctaj oferite de tarile vecine, precum Moldova, Ucraina si Bulgaria, care ne-au oferit câte trei punte, în timp ce punctajele oferite de tara noastra echipelor lor au fost mai mari, directorul de teatru a precizat:
Eu încerc sa fiu corect, în primul rând, cu mine. Când alte tari fac aceste întelegeri, suntem destul de nemultumiti. ´Uite, ala a dat voturile, alora, pentru ca sunt prieteni, pentru ca sunt granita la granita´ si asa mai departe. Sigur ca m-as fi Bucurat ca fratii nostri si nu numai, sa aprecieze pentru ca de fapt e vorba de valoarea melodiei interpretate mai puternic prestatia reprezentantilor nostri. Dar, asa au considerat dumnealor, asa ca luam lucrurile ca atare, a declarat Cristian Sofron, actor, dar si director al Teatrului Stela Popescu, care este si tatal lui Luca, tobosarul din echipa tarii noastre la Eurovision.

