Presa maghiara a acordat spatii largi dupa cazul pacientului cu hantavirus din România.
Vesti proaste: se pare ca hantavirusul a ajuns în tara vecina Ungariei, scrie portfolio.hu.
Hantavirusul a ajuns deja la usa noastra, titreaza hirstart.hu.
Jurnalistii maghiari scriu ca vineri a fost confirmata o infectie cu hantavirus în România la un pacient, dar ca Institutul National de Sanatate Publica (INSP) trateaza cazul doar ca suspiciune de infectie pâna la efectuarea unor analize de laborator suplimentare.
Nu se pune problema de transmitere de la om la om
Institutul Român de Sanatate Publica a reamintit într-o declaratie anterioara ca Centrul European pentru Prevenirea si Controlul Bolilor (ECDC) considera ca riscul de infectie în rândul populatiei europene generale este foarte scazut. Hantavirusurile sunt agenti patogeni transmisi în principal de rozatoare, care infecteaza cel mai adesea oamenii prin inhalarea prafului contaminat cu urina sau fecalele animalelor infectate, prin contact direct cu fecalele sau prin muscatura unui rozator infectat. În ultimii ani, în România au fost confirmate 15 infectii cu hantavirus: patru în 2023, trei în 2024, sapte în 2025 si una în acest an, scriu si jurnalistii de la magyarhirlap.hu.
Un pacient transferat din judetul Bihor la Arad a fost confirmat cu hantavirus. Acesta era internat din 2023 într-o unitate de psihiatrie din Stei.
Managerul Institutului National de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals, Adrian Marinescu, a declarat pentru MEDIAFAX ca nu se pune problema de transmitere de la om la om în cazul pacientului confirmat cu hantavirus la Arad.

