Curtea de Apel București a decis să amâne pronunțarea în dosarul care îi vizează pe membrii familiei Pașca, anchetați de DIICOT în cazul centrelor pentru persoane vulnerabile din județul Bihor.
Judecătorii nu au luat vineri o decizie cu privire la solicitarea procurorilor de arestare preventivă, urmând ca verdictul definitiv să fie pronunțat luni.
Înainte de amânarea pronunțării, Viorel Pașca s-a aflat timp de peste două ore în fața judecătorilor, unde și-a susținut apărarea alături de ceilalți membri ai familiei și de celelalte persoane cercetate în dosar.
DIICOT contestă decizia Tribunalului București prin care inculpații au fost plasați sub control judiciar, considerând că gravitatea acuzațiilor impune arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Ancheta vizează presupusa constituire a unui grup infracțional organizat și exploatarea unor persoane aflate în stare de vulnerabilitate, sub aparența oferirii de servicii sociale și medicale. Procurorii susțin că sute de persoane ar fi fost ținute în condiții improprii, iar gruparea ar fi obținut venituri importante din pensiile și indemnizațiile acestora.
Decizia Curții de Apel București, care va fi pronunțată luni, va fi definitivă și va stabili dacă membrii familiei Pașca vor rămâne cercetați sub control judiciar sau vor fi arestați preventiv pe durata anchetei.

