Înalta Curte de Casație și Justiție este așteptată să pronunțe astăzi o decizie într-unul dintre cele mai importante procese cu impact bugetar din ultimii ani. Instanța supremă judecă recursul formulat de Guvern și Ministerul Finanțelor împotriva hotărârii prin care Executivul a fost obligat să achite restanțele salariale restante ale magistraților și ale personalului din sistemul judiciar.
Procesul a ajuns în faza de recurs după ce Curtea de Apel București a dat câștig de cauză Înaltei Curți și a obligat Guvernul să asigure, inclusiv prin rectificare bugetară, fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante. Miza financiară este uriașă, fiind estimată la aproximativ 5 miliarde de lei.
Dacă hotărârea primei instanțe va fi menținută, Guvernul va avea la dispoziție un termen de 10 zile pentru a efectua plata. În caz contrar, Executivul riscă penalități de 1% pe zi din suma datorată, precum și amenzi zilnice, costuri care, potrivit estimărilor prezentate anterior de premierul Ilie Bolojan, s-ar putea ridica la milioane de euro în fiecare zi de întârziere.
Guvernul susține că o astfel de obligație afectează grav echilibrul bugetar și a invocat inclusiv existența unui conflict constituțional între puterea executivă și cea judecătorească, apreciind că instanțele nu pot obliga Executivul să aloce fonduri prin rectificare bugetară. În paralel, Curtea Constituțională analizează această dispută instituțională, pronunțarea fiind amânată pentru luna septembrie.
Decizia pe care o va pronunța astăzi Înalta Curte este așteptată cu interes atât de sistemul judiciar, cât și de Guvern, având în vedere impactul financiar major pe care îl poate avea asupra bugetului de stat și asupra relației dintre autoritățile statului.

